Istoric

Printre bisericile de cărămidă zidite de breslaşi în sec. al. XVIII – lea la Craiova, se numără şi biserica „Maica Precista Mântuleasa” (latinizat, Madona Mântuleasa, aşa cum întâlnim denumirea latinizată şi la Maica Precista de la Dud – Madona Dud din Craiova).

Numirea tradiţională a bisericii a fost aceea de „Mântuleasa”. Locuitorii din împrejurimea bisericii îşi numeau mahalaua cu „ot Mântuleasa”, adică „de la Mântuleasa” ceea ce ne dovedeşte că şi mahalaua se numea la fel cu numele bisericii din mijlocul ei.

Anul 1786 de zidire a bisericii, dat de majoritatea istoricilor şi de unele catagrafii, nu corespunde realităţii, pisania fiind citită şi transcrisă greşit, fapt ce a suscitat numeroase interpretări ale acesteia încă din perioada interbelică.

De altfel, la 3 mai 1795, deci 9 ani mai târziu decât datarea menţionată, răfetul croitorilor nu reuşise să termine zidirea, de aceea Divanul Craiovei numeşte epitropi la această biserică pe „polcovnicul Radu Lăcusteanu, Chir Iancu Cojocarul, târzibaşă de croitori, Oane Stoichiţă şi Matei Croitorul, pe care le va fi orânduit cu această carte a noastră ce vi se dă la mână, să fiţi epitropi şi purtători de grijă asupra acestei sfintei biserici… până să va săvârşi de lucru, acum şi după săvârşire”[1]. Observăm că această biserică, ca multe altele din Craiova, este zidită de bresla croitorilor, tradiţie de altfel încetăţenită în Craiova, mai ales în a doua jumătate a veacului al XVIII – lea, când majoritatea bisericilor sunt ridicate din cărămidă de negustorii şi meseriaşii bogaţi, ei urmând, de altfel, pilda boierilor din veacurile anterioare şi din acel veac al XVIII-lea.

Răfetul croitorilor era organizat în a doua jumătate a veacului al XVIII-lea, în timpul lui Alexandru Ipsilanti (1774-1782). În fruntea lui se afla un terzibaşă. Printre croitorii de vază ai Craiovei erau, la 1792, şi Ion Terzibaşa (care nu este altul decât Oane Terzibaşa, cel numit epitrop al bisericii la 1795 de către Divanul Craiovei), Matei Guran Terzibaşa şi Mihai Terzibaşa[2], cei acre au dat ajutor la ridicarea din cărămidă a bisericii Mântuleasa. Ea devine biserica breslei croitorilor al cărei patron era Sf. pantelimon, care se adaugă la hramul bisericii, Adormirea Maicii Domnului.

În acelaşi act de numire a epitropilor menţiona că: „această biserică s-au fost zidit de dumneaei răposata Dospina, ce au ţinut-o d-lui răposatul vistiernic Stâmbeanul, Care în învechindu-să şi stricându-să şi fiind foarte mică, din voinţa lui Dumnezeu, d-lui preacinstitul biv vel vistiernic Barbu Ştirbei, împreună cu răfetul croitorilor şi alţi negustori, au binevoit de a înălţa această sfântă biserică şi a o face de piatră după cum se vede. Şi fiindcă face trebuinţă de a avea această sfântă biserică purtători de grijă şi epitropi până a se săvârşi de tot lucrul şi după săvârşirea la avutul ce are şi ce i se va mai da de către oricine[3].

Pentru a stabili cu exactitate anul ridicării şi terminării bisericii, tot interpretarea pisaniei este cea care ne poate răspunde la această problemă cuprinsul ei este următorul:

Această sfântă şi dumnezeiască biserică ce să prezmuieşte hramul Prea Sfintei Adormiri Maicei lui D(u)mnezău şi a sfântului mucenicu Pantelimonu şi muceniţa Ecaterina, ce s-au ziditu din temelie în zilele luminatului domnu Mihai Vodă Şuţu şi în zilele Sfinţii Sale parintelui episcopu Râmnicu Nectare cu ajutoriu şi îndemnaria dumnealui vornicului  Barbu Ştirbei şi cu toată osteniala dumnialor Ionu Păzibaşa, dumnealui Şipanu Matei Păzibaşa, i dumnealor jipan miria i jipan Mihai Păzibaşa i jipan Ionu şi cu totu răfetu croitoriloru titori şi cei ce vor ajuta pă dumnialoru jupan Iancu Cojocariu, i jipan Dumitru sănu Matei Păzibaşa, i paharnicu Costandin Oteteliş(anu)i Dragu Dumitru Truţu staroste cr(oitorilor) iulie (?) 5 l(eat) 7300” = 1786 (1792). Din cifrele care consemează ziua şi anul de la facerea lumii acestea sunt sigure, adică bine păstrate şi uşor lizibile. Literele care semnifică luna sunt în parte şterse şi de aceea este dată ca probabilă luna iulie. Cât priveşte consemnarea anului numai semnele care arată mia şi sutele sunt uşor lizibile. Cifra zecilor pisarul a executat-o în chirilică folosind semnul slavon pentru opt, care nu are echivalent ca număr, iar pentru unităţi a însemnat cu B corespunzător cifrei 2. Această din urmă literă fiind pe jumătate ştearsă la partea superioară fapt ce a făcut să fie interpretată cifra ca fiind 6 şi astfel să fie considerat ca an de zidire 1786 în loc de 1792, an care corespunde anului 7300 de la facerea lumii.

De asemenea, se ştie că episcop al Râmnicului în perioada 1780-1792 (februarie – martie) a fost Filaret, căruia îi urmează Nectarie cel indicat în pisanie. Adevăratul an 7300 (1792) de zidire a bisericii corespunde atât perioadei de domnie al lui Vodă Şuţu, cât şi episcopului Râmnicului, Nectarie, menţionaţi în pisanie.

Considerăm astfel anul 1792, conform interpretării de mai sus, ca fiind anul în care s-a încheiat zidirea bisericii.

Cutremurul din anul 1838 nu a cauzat mari stricăciuni bisericii, cele câteva fisuri, în special pe peretele de vest de la intrare aveau să necesite reparaţii minore.

Se mai cunoaşte, de asemenea, faptul că până la 1891 biserica avea să fie repictată în ulei, iar la anul menţionat clopotniţa avea să fie dărâmată şi înlocuită cu una de lemn schimbându-se cu această ocazie şi aspectul la faţadă şi cel al acoperişului bisericii.

Biserica clădită în veacul al XVIII-lea de breslaşii croitori a durat până la anul 1896, când a fost rezidită cu sprijinul unor boieri şi cetăţeni înstăriţi ai oraşului[4]. Forma veche a clădirii nu s-a păstrat şi nici nu o cunoaştem, biserica de la 1899 căutând să imite greoi şi nereuşit stilul bisericii Domniţa Bălaşa din Bucureşti. Tot la anul 1897 a fost dărâmată şi clopotniţa mare de la intrare.[5] Din vechea biserică n-au mai rămas decât zidurile naosului şi acelea ale altarului.

Bresla croitorilor şi-a serbat patronul la biserica Mântuleasa până către sfârşitul veacului al XIX- lea. Tot la biserică îşi ţineau steagul rufetului până la 1895-1896, când desfiinţându-se breslele, a fost dus la corporaţia meseriaşilor, de unde s-a pierdut în vremea ocupaţiei germane din 1916-1918[6].

Pe lângă aceşti croitori înstăriţi, cu case, cu prăvălii, vii şi livezi în Craiova, au mai contribuit la reparaţiile bisericii şi la cumpărarea de obiecte necesare acesteia şi alţi meşteşugari şi negustori de vază din Craiova. Astfel, cojocarul jupân Stavrache Iacob dă ajutor în anul 1802 la ridicarea bisericii care fusese arsă de cârjalii. Tot atunci mai dăajutor şi Ivancea cojocarul, Hristea Gilot cojocarul şi alţi negustori din oraş, ca la 1839 rufetul brutarilor să ajute la cmpărarea unui clopot de la Pesta pentru această biserică[7].

În curtea bisericii, în dreapta se află un mormânt închis, cu o cruce mare de piatră care consemnează că şi aici îşi dorm somnul de veci Ecaterina Viichoreanul (?) născută Degereţeanu (m.1837) şi Ion Viichoreanu (n. 1796 – m. 1859) şi cumnata sa Ecaterina Viichoreanu, născută Greeceanu (n. 1804- m. 1864), fără a putea stabili însă legăturile acestei familii cu biseric a Mântuleasa. Este posibil însă să fi făcut parte din epitropii acestei biserici pentru a se bucura de o asemenea onoare.

Arhitectura bisericii

Descrierea monumentului :

Edificiul este de plan triconc, cu altar, naos, pronaos, tindă ,pridvor,catapeteasma fiind de lemn sculptat, construcţie executată între anii 1796-1792 .

Altarul are forma unei abside semicirculare, cu boltă semisferică în interior şi semipoligonală, cu 7 laturi în exterior. La mijloc, pe peretele de E două ferestre gemene cu vitralii ; spre S o uşă de acces, iar spre N este proscomidiarul sub formă de nişă în grosimea zidului, boltit. Spaţiul altarului este delimitat de naos prin catapeteasma de lemn decorată cu

panouri pictate in arcadă şi ornamente în altorelief (în lemn de tei)poleit cu foiţă de aur. Panoul de catapeteasmă este construit pe 4 registre, central cu uşi Împărăteşti şi lateral, cu uşi Diaconeşti, iar din punct de vedere decorativ, cu elemente ornamentale de factura baroc târziu.

Naosul are formă pătrată, flancat lateral de câte o absida semicirculară – la interior şi semipoligonală – cu 5 laturi -, la exterior. Spaţiul central al naosului este marcat de turla pantocrator care se sprijină prin intermediul pandantivelor pe 4 arce susţinute de pilaştri ; la exterior turla principală este poligonală, cu 10 laturi şi se sprijină pe o bază masivă având acelşi număr de laturi. În treimea superioara a turlei sunt 10 ferestre, dintre care la interior luminează numai 5, celelalte fiind oarbe. Absidele laterale ale naosului sunt acoperite de câte o boltă semisferică, iar în axul lor se află câte două ferestre gemene cu vitralii, flancând o coloană cu capitel compozit. Spaţiul naosului este marcat şi delimitat de pronaos printr-o arcadă lată sprijinită pe console cu aspect de capitel de tip compozit (central semnul crucii).

Pronaosul, supralărgit, are formă dreptunghiulară, fiind dispus transversal faţă de axul de simetrie al edificiului. Este boltit cu o calotă sferică ce se sprijină prin intermediul pandantivelor pe 4 arce. Pereţii Iaterali sunt marcati de câte două ferestre decorate cu vitraIii, Ia fel ca şi naosul.

Tinda de forma tot dreptunghiulară ca şi pronaosul, este etajată de cafasul deschis spre pronaos printr-o arcadă, în plin centru. Tinda este flancată la exterior, spre N şi S de două turnuri – circulare la interior, poligonale la exterior , turnuri octogonale la exterior. În turnul situat pe latura de N a cafasului este montată scara de lemn.

Peste tindă a fost construită o a doua turlă pe axul monumentului, turlă care la interior nu este deschisă şi care la exterior este spectaculoasă întrucât

primul registru are formă pătrată, iar a doua octogonală, mai mică şi mai scundă decât turla pantocrator, ea este decorată cu câte 4 ferestre în registrul inferior şi cu ferestre circulare în registrul superior.

Pridvorul este de formă dreptunghiulară, decroşat faţă de masa edificiului şi deschis cu 3 arcade în plin centru şi câte una lateral. Arcadele sunt susţinute de coloane zvelte – cele de pe peretele de E adosate -, cu capiteluri compozite.

Grosimea zidurilor este în medie de1 m; pardoseala din mozaic cu decoraţiuni geometrice în roşu şi negru, iar în altar cu parchet, datând din 1937.

         Interventii anterioare

Într-o statistică din perioada anilor 1770 – 1780, înCraiovaexistau 30 de biserici de lemn, 5 de piatră şi 8 mănăstiri. Între bisericile de lemn era consenmată şi biserica Mântuleasa ridicată pe pământul jupânesei Despina pe un teren pe care-l poseda în Uliţa Mare (astăzi Calea Unirii) încă din anul 1726. Vechea biserică de lemn “învechindu-să şi stricându-să şi fiind foarte mică” a fost demolată în anul 1786 şi pe locul ei a fost înălţată o biserică din

piatră de către vistietnicul Barbu Ştirbei împreună cu răfetul croitorilor şi cu alţi negustori.

În iarna anului 1801, biserica a fost arsă şi jefuită de cârjalii veniţi din sudul Dunării, dar ea a fost reparată şi înzestrată din nou “cu toate cele trebuincioase ale bisericii”.

Construcţia noii biserici n-a avut prea mult de suferit la cutremurul din 1802, în schimb la marele cutremur din 11 ianuarie 1838, aşa cum este consemnat, “a crăpăt numai cât o muchie de cuţit deasupra uşii altarului şi pe unde să iasă Sfmtele Daruri”.

La 1813 aspectul exterior al bisericii s-a îmbogăţit cu o serie de construcţii adiacente – chilii – destinate uzului slujitorilor bisericii. Acestea însă, aveau să dispară la începutul sec. al XX-lea, atunci când, aşa cum consemnează un document din 1904 în locul chiliilor s-a construit o casă cu pivniţă şi două camere : una pentru cancelaria epitropiei şi una pentru paracliser.

Încă înainte de 1875, în partea de S, se afla construită o clopotniţă de zid sub care se afla o poartă de lemn prin care se intra la biserică.

La 1894 pe acelaşi loc, Nicolae P. Romanescu – fost primar al Craiovei a cărui casă se învecinează cu biserica, avea să ridice pe cheltuiala sa o clopotniţă înzestrată cu două clopote care, din păcate, în timpul ocupaţiei din 1916 – 1918 aveau să fie luate de către nemţi.

La sfârşitul secolului al XIX-lea, între 1895 – 1896, biserica a suferit schimbări radicale. Astfel, din contractul încheiat la 20 februarie 1895 între epitropii Dumitru S. Guran (nepotul lui Matei Goran, epitropul din pisania bisericii) şi Amza Protopopescu şi losef Costovici “maistor de zidărie şi duIgherie” se consemnează:

- s-a dărâmat zidul dintre altar şi naos (catapeteasmă)

- s-a dărmnat zidul dintre naos şi pronaos şi cel dintre pronaos şi tindă

- s-au refăcut cercurile şi bolţile

- a fost supraînălţată şi etajată tinda, pridvorul şi cele două turnuri

ataşate la faţadă ;

- s-a construit cafasul ;

- s-au refăcut cele două turle şi întreg acoperişul ;

- s-a înlocuit toată tencuiala interioară şi exterioară;

-s-a executat paramentul, profilele soc1ului, ale ferestrelor şi cornişelor, ale uşii principale şi de la altar ;

Toate aceste lucrări la construcţie au fost executate Între 1 martie şi 15 august 1895.

Pictura

În ceea ce priveşte decoraţia interioară, pictura a fost executată în vara anului 1896 de către cunoscutul pictor craiovean Costache Petrescu împreună cu refacerea pardoselilor din mozaic. Din vechea pictură nu s-a mai păstrat nimic şi nu mai există astăzi nici măcar un document desenat referitor la aceasta.

Tot atunci a fost executată din lemn de tei catapeteasma, autor fiind sculptorul Josef Sicher din Craiova, care a tăcut şi iconostasul şi cele două strane ale cântăreţilor (în 10 martie 1895 – 10 februarie 1896).

Jeţurile arhiereşti, cele 24 de strane din naos şi uşile de la intrare au fost comandate la Şcoala de Meserii din Craiova şi montate la 1896, iar geamurile de cristal gravate au fost comandate la firma Aug. Zwoflfer din Bucureşti şi montate în decembrie 1896, iar cele două candelabre au fost aduse dela Vienaşi montate în octombrie 1896.

 

Pe zidul din partea de N al bisericii a fost montată o pisanie care consemna numele celor care au contribuit la aceste ample reparaţii :

“Această biserică s-a restaurat radical în anul 1896, prin stăruinţa şi cheltuiala preotului ilie Dumitrescu, Amza Protopopescu, D. Guran, N. Romanescu, D. Boicescu, Şt. Petrescu, Şt. Mihăilescu, I. M. Grigorescu, L Dianu, A Mateescu, 1. Geblescu, Ghiţă Ionescu, Ana Caleţeanu”.

La cutremurul din 10 noiembrie 1940 construcţia a avut puţin de suferit : o serie de fisuri la arcele de la catapeteasmă, naos şi pronaos, la cafas şi în pardoseala din mozaic.

O intervenţie importantă, atât asupra interiorului cât şi exteriorului, a avut loc între 1974 – 1975. Atunci, la exterior avea să fie înlocuită toată tabla învelitoarei, inclusiv turlele, iar zidurile exterioare aveau să fie vopsite în culoare de ulei industrial, această lucrare a produs in ultimă instanţă degradarea masivă a exteriorului.

În ceea ce priveşte pictura interioară, aceasta avea să tie curăţată şi repictată de pictorul craiovean Ştefan Calopăreanu (1975).

În urma cutremurului din 4 martie 1977, atunci când au apărut fisuri pronunţate exact în zonele afectate de cutremurul din 1940, s-a luat hotărârea reparării monumentului, lucrări efectuate la 1979. Lucrările de consolidare au constat în montarea în corpul central, sub bolţi a 9 tiranţi din fier beton de28 mm, baza turlei principale, iar în cafas s-a turnat o grindă de beton armat peste cea existentă.

Cât priveşte calitatea “restaurării” tăcute de Ştefan Calopăreanu în anul 1975, urmează să ne pronunţăm pe parcursul operaţiunilor de restaurare-conservare, atunci când vom putea aprecia cu siguranţă suprafeţele pictate de Costache Petrescu şi cele care au suferit repictări masive datorate lui Ştefan Calopăreanu.

 

         Date privind pictorul.

Aşa cum menţionam la capitolul Scurt istoric, pictura interioară a fost executată de către artistul Costache Petrescu. În general se cunosc foarte puţine date despre viaţa şi activitatea sa. Se ştie că s-a născut la 1829la Craiova; studiile şi le-a făcut la şcoala centrală, cam în aceeaşi perioadă cu pictorul Theodor Aman şi a avut ca profesor de desen pe Constantin Lecca (1807 – 1887), venitla CraiovaÎn jurul anului 1833, adus de către Ioan Maiorescu.

Începutul Revoluţiei de la 1848 l-a prins pe Costache Petrescula Bucureştiunde concurase pentru o bursă de studii în Italia.

Se cunoaşte, de asemenea, că a petrecut un timpla Florenţa, unde s-a specializat în pictura bisericească. Reîntors în ţară, avea să se stabilească definitivla Craiova, unde a murit la vârsta de 80 de ani, la 10 februarie 1910.

După întoarcerea de la studiile din Italia, Costache Petrescu avea să picteze numeroase biserici în Oltenia, dintre care amintim : Jidoştiţa (în Mehedinţi), Balboşi (în Gorj), Bistreţul- Vechi (Dolj), Maioreasa (la Drobeta Turnu-Severin), iarla Craiova, în afară de Biserica Mântu1easa şi Biserica Toţi Sfmţii – Băşica.

Numele lui Costache Petrescu a rămas însă în istoria artelor româneşti legat de cunoscuta acuarelă “Constituţia din Bucureşti de 11 iunie 1848″, unul dintre simbolurile plastice ale revoluţiei române. Dintre lucrările de

grafică păstrate dela Costache Petrescuşi aflate astăzila Cabinetulde Stampe al Academiei Române şila Secţiade grafică al Muzeului Naţional de Artă al României, mai menţionăm : Portretul lui Ion Heliade Rădulescu şi Pandur îmbrăcat în costum oltenesc.

Costache Petrescu a făcut şi pictură laică de şevalet, iar singurul Autoportret identificat 1n colecţiile muzeale se află astăzi 1n patrimoniul Muzeului de Artă din Craiova.



[1] Act privitorla Biserica Mântuleasa din Craiova, 1975, comunicat de Radu N. Guran, în A.O., VII, 1921, Nr.39- 40, p.460-461; N.Gh. Dinculescu, Bisericile Craiovei, p.60

[2] Meşteşugari şi neguţători din trecutul Craiovei, p.32.

[3] Revista Arhivele Olteniei, 1928, p. 460. Act comunicat de către Radu A. Guran.

[4] Inscripţia de la anul 1896, publicată de Gh. Mil. Demetrescu, în A.O.,X, 1931, 54-55, p.122: „Această biserică s-a restaurat radical în anul 1986, prin stăruinţa şi cheltuiala preotului Ilie Dumitrescu, Amza  Protopopescu, D. Guran, N.I. Romanescu, i danie, Al. Mateescu, I. Geblescu, Guţă Ionescu, Ana Caleţeanu”.

[5] Gh. M. Demetrescu, op. cit., p. 124, 364; Anastase Georgescu, Mahalalele Craiovei, p.391.

[6] Gh. M. Demetrescu Bisericile Madona – Mântuleasa din Craiova, în A.O., X, nr 54-55, 193, p. 123-124; N. Gh. Dinculescu, Bisericile Craiovei, p. 62 şi în Meşteşugari şi neguţători din trecutul Craiovei, p.38

[7] Inscripţia de pe clopot „ Acest clopot s-au adus din Molda(na)… de rufetul croitorilor şi al pieptarilor cu al lor cheltuială vărsat în pesta, anul 1839, 3M//fudit ANDREAS SCHAUDAT. Pestinii 1839// Maica Precista Mântuitoarea, on totte Schaudat Andras, Pesten”, 1839//; publicată în C.M.I. 1915,p. 159.